Tomodachi

Ne vedem marți, 6 aprilie la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”!

Vă așteptăm la o poveste despre prietenie și curaj! 

DESPRE
TOMODACHI

Tomodachi este un spectacol de teatru electrizant, educativ și interactiv.

 
EXPERIENȚĂ UNICĂ
 

„TOMODACHI” transcende granițele teatrului tradițional pentru a crea o experiență de neuitat, menită să fascineze, să educe și să inspire. Realizat într-o coproducție între Kinelink Moovee și Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, acest spectacol captivant integrează tehnologia avansată și o varietate de teme profund relevante, de la inteligență artificială la relațiile interpersonale, creând un cadru perfect pentru dezbatere și explorare.

 
INTERACȚIUNE ȘI INOVAȚIE
 

Dacă vă imaginați un spațiu unde teatrul întâlnește lumea digitală, unde publicul nu este doar un simplu observator, ci un participant activ, atunci vă imaginați „TOMODACHI”. Efectele speciale, mixul dintre digital și real și personajele virtuale transformă fiecare moment într-o oportunitate de a experimenta o gamă largă de emoții, într-un mediu interactiv și captivant.

 
ÎNVĂȚARE ȘI REFLECȚIE
 

„TOMODACHI” nu oferă doar divertisment de înaltă calitate, ci și un prilej de învățare și dezbatere despre teme precum bullying-ul, tehnologia în educație, inteligența artificială și dezvoltarea personală. Spectacolul constituie o resursă didactică interesantă, ce poate fi valorificată în diverse contexte educative, fie că vorbim de școli, dezbateri sau activități extrașcolare.

 
DEZVOLTAREA IDENTITĂȚII PERSONALE
 

„TOMODACHI” încurajează dezvoltarea și cultivarea pozitivă a identității personale a copiilor, încurajându-i să-și descopere pasiunile și talentele.

 
PENTRU TOATĂ FAMILIA
 

„TOMODACHI” este un spectacol care oferă câte ceva fiecărui membru al familiei, indiferent de vârstă. Copiii se vor bucura de acțiunea electrizantă și de posibilitatea de a interacționa cu spectacolul, în timp ce adulții vor fi surprinși de profunzimea și complexitatea temelor abordate.

DETALII
TEHNICE

Vărsta recomandată: 6-12 ani

Piesa originală este scrisă și regizată de Alexandru Horghidan, absolvent UNATC.

Din distribuție fac parte talentați absolvenți ai Facultății de Arte – Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați: Andrei Ardeleanu, Ionuț Strat, Mihaela Godorozea, Bianca Totolici, Denisa Onisie, Laurențiu Bobeică, Alexandru Bențea, Theo Crețu, Mihai Păun și Victor Mihăilescu.

Scenografia: Vanesa Becca

Muzica: Alin Ilie

Sound Design și Video Mapping: Mirel Hagiu

Grafică: Gabriel Costache

 

Nu ratați ocazia de a fi parte a acestei aventuri extraordinare. Rezervați-vă biletele acum!

CATEGORII
VÂRSTĂ

PENTRU PROFESORI
 

Tomodachi este o experiență teatrală care poate fi valorificată oricând ca resursă didactică. Prin tematica sa, piesa atinge teme relevante și extrem de prezente în dinamica socială și culturală actuală – bullying-ul, tehnologia, inteligența artificială, emergența inteligenței artificiale în activitatea școlară, dialectica om vs. robot, elemente de dezvoltare identitară și comportamentală, devenire umană sau reacție la cutremure. Oricare din aceste teme poate fi integrată într-un context specific (debate, proiecte pe echipe, discuții libere, concursuri, proiecte artistice, discuții pe seama unor concepte filozofice sau psihologice etc.), iar premisele pentru fiecare dintre aceste contexte pot fi inspirate sau utilizate ca factor de validare de experiența spectacolului. Dacă ești cadru didactic, psiholog școlar sau lucrezi cu copiii, ia legătura cu noi aici pentru a explora potențialul didactic al Tomodachi.

PENTRU PĂRINȚI
 

Tomodachi este un spectacol de teatru inovativ, care îmbină teatrul și educația într-un pachet complet, menit să asigure atât entertainment, cât și reflecții cu potențial transformativ asupra unor teme cât se poate de importante pentru copiii, dar și pentru părinții zilelor noastre – bullying-ul, relația copiilor cu tehnologia și dispozitivele electronice, emergența inteligenței artificiale în activitatea școlară, conflictul generațional, gestionarea emoțiilor și conflictelor sau dezvoltarea și cultivarea pozitivă a identității personale. Tomodachi propune o experiență teatrală multiplenară, care nu se adresează în definitiv doar copiilor și care introduce prin resurse spectaculare o incursiune în teme adânci și „serioase”, dar într-o manieră non-formală. Dacă mai adăugăm și interactivitatea, care este deja prezentă în viața celor mici grație contactului cu dispozitivele electronice, atunci devine evident că Tomodachi are toate ingredientele pentru a deveni o experiență extraordinară pentru copii. Iar pentru părinții care îi însoțesc, surpriza se va dovedi la fel de mare!

PENTRU COPII
 

Tomodachi este wow! Este genul acela de spectacol pe care ți l-ai dorit întotdeauna, asemănător tuturor filmelor mișto pe care le știi, dar care îți dă șansa să iei parte la acțiune ca și cum ești parte din poveste! De câte ori ți-ai dorit să asiști la un film în care tu poți controla acțiunea, ca într-un joc? De câte ori ți-ai imaginat că poți alege tu finalul unui film, al unei povești? Tomodachi exact asta face, Tomodachi este pentru tine! Hai să-l cunoști, să te bucuri, să te întristezi, să te îngrijorezi și să descoperi o grămadă de alte emoții, pe care le vei experimenta în cel mai intens mod cu putință: printre lasere, lupte, ecrane digitale și personaje virtuale care îți vor schimba complet părerea despre teatru! Ia legătura cu părinții și arată-le asta, sau cumpără bilet aici.

SCRIE-I LUI
TOMODACHI

În cazul în care nu ți-am răspuns tuturor întrebărilor, ai posibilitatea să ne scrii completând formularul următor.